Ioana Chereș este acum studentă la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, dar am cunoscut-o când era elevă. Am numit-o, pe loc, „Wonder Kid”, iar peste ani aveam să aflăm că și-a confirmat porecla. A fost, pe rând, programator, trainer, mentor pentru copii, pictor și competitor la hackathon-uri. 

Iulian Mareș: Ioana Chereș, adu-mi aminte când ne-am cunoscut! Cred că era în anul 2015, la NASA Space Apps Challenge ... (n.n. organizată la Cluj-Napoca).

Ioana Chereș: era în 2016, când am participat la NASA Space Apps Challenge, cu echipa.

Iulian Mareș: te rog, spune-ne cum ai ajuns să participi la această competiție.

Ioana Chereș: în perioada aceea, cred că participam la toate competițiile care erau în Cluj (n.n. râde), la toate hackathon-urile, în special am vrut să mergem la NASA Space Apps Challenge pentru că îmi plăceau proiectele acestea făcute de NASA și de ESA ... am participat și la un proiect în Belgia, organizat tot de ESA, la „Zero Robotics” și eram destul de pasionată de domeniu.

Iulian Mareș: la NASA Space Apps Challenge, echipa ta a obținut locul 2, cu un proiect foarte fain. Ții minte în ce a constat proiectul?

Ioana Chereș: Sigur că da! Aveam un rover, care se plimba pe Marte, iar suprafața era generată după o bază de date, ce conținea punctele de pe planetă, înălțimile și formele de relief și așa mai departe. Provocarea era să te auto-susții într-un mediu, cu roverul  trebuia să cauți apă, avem și o casă, cultivam legume, le puneam la lumină ultravioletă.

Iulian Mareș: deci, a fost o simulare a vieții pe Marte, o cercetare asemănătoare celor care se fac la NASA.

Ioana Chereș: nu știu dacă am fost chiar atât de avansați, dar a fost un proiect foarte interesant și noi am fost entuziasmați în privința lui.  

Iulian Mareș: să știi că și noi, cei din sală, am fost entuziasmați, chiar îmi amintesc faptul că au fost reacții foarte vii din partea celor de acolo. Povestește-ne și de perioada în care tu ai fost mentor la CoderDojo. Aș vrea să ne explici ce a presupus asta și ce a însemnat pentru tine.

Ioana Chereș: a fost unul dintre lucrurile pe care eu le-am făcut cu foarte mult drag. Motivul pentru care am vrut să fiu mentor la CoderDojo a fost că ... tot timpul, eu am considerat, cumva, că în învățământ lipsește încrederea în persoană. Chiar dacă un copil sau un student nu se descurcă bine la un test, mai face o năzbâtie din când în când, trebuie să ai încredere în el, trebuie să-i vezi mai mult potențialul. Eu am avut parte să mi se vadă potențialul la Academy+Plus și am vrut să fac lucrul ăsta mai departe, pentru altcineva.

La CoderDojo am încercat să acord încredere, să îi înțeleg pe copii, să văd potențialul copiilor în direcția în care pot ei, motiv pentru care i-am lăsat să evolueze în ritmul lor, în pasul lor, pe direcția lor ... și am avut niște rezultate absolut deosebite. După primul an în care am lucrat la CoderDojo, am vrut să mergem la Dublin, unde era o competiție internațională – Coolest Projects Awards – la care erau copii din peste 17 țări diferite, erau, cred, aproape 1500 de copii. Noi eram pentru prima dată acolo. Am avut și un foarte mare ajutor din partea BRD, deoarece am fost la un pas să nu mai mergem, fiindcă nu aveam suport financiar.

Acolo ... unul dintre copii, Matei, a luat locul I, la prima lui participare la o astfel de competiție, realmente a impresionat juriul din prima, nici nu știam la ce trebuie să ne așteptam. Din anul acela ... Matei a participat în fiecare an și a câștigat în fiecare an. Acum, el îi trimite în mod uzual email fondatorului companiei Blizzard, să discute despre jocuri, a și primit o ofertă de lucru acolo ... iar Matei este clasa a 5-a acum și era ceva să aibă salariu de 3000 de euro pe lună ... El a fost chemat și la conferințe de IT în Cluj, țin minte că am fost odată să îi duc un monitor și erau toate firmele mari de IT cu standurile lor și era Matei, cu jocurile ...

Iulian Mareș: stai să lămurim ceva, câți ani aveai tu când ai început să lucrezi cu Matei și câți ani aveai tu?

Ioana Chereș: eu aveam 18 ani și Matei avea 7 ani, deci ... a fost o experiență. Chiar dacă acum nu mai pot ține cursurile respective, cred că măcar pentru câteva persoane a fost o poveste de succes, adică ... în măsura în care am putut eu, am adus un plus societății din care vin. Mai era acolo un băiat, el era de la școala de arte ... dar a început să construiască niște roboței, ehe ... abia acum, la facultate, am început să învăț și eu, lucrând ceva asemănător.

Iulian Mareș: sunt fascinante aceste cazuri de copii ..

Ioana Chereș: da, e fascinant, pentru că e incredibil cât de departe pot să evolueze oamenii, cât timp nu le pui reguli stricte. Sunt oameni care au nevoie de reguli stricte, dar sunt alți oameni pe care trebuie să îi lași să facă lucrurile în modul lor.

Iulian Mareș: spune-mi ce faci tu acum, care e viața ta acum.

Ioana Chereș: ca să fac un parcurs, în perioada în care lucram la CoderDojo, am fost și la Academy+Plus, am lucrat ca trainer de „C”, chiar când am terminat clasa a X-a, apoi când am terminat clasa a XI-a am lucrat ca web developer, făceam site-uri. A urmat un internship la Stratec Biomedical, o firmă de la Cluj care se ocupă de roboți biomedicali. Acum sunt anul III la facultate și momentan lucrez în Centrul de Cercetare al Universității Tehnice din Cluj-Napoca.

Iulian Mareș: dacă ar fi să faci o cronologie a carierei tale, al vieții tale, ce te-a mânat înainte, ce forță motrice ai avut în tine?

Ioana Chereș: nu am avut nicio forță (n.n. râde), cred că pur și simplu am fost tot timpul pasionată de ceva, mi-a plăcut să fac ceva și tot timpul am simțit să fac lucrurile diferit. Făcând lucrurile diferit, câteodată a însemnat să le fac mai bine, de multe ori a însemnat să le fac mai prost ...

Iulian Mareș: diferit, față de ce?

Ioana Chereș: diferit de modul în care ți se cere să faci lucrurile. De exemplu, nu e de așteptat ca cineva de clasa a 9-a să meargă la Academy+Plus, acolo sunt studenți de anul II și III, dar nu mi-a păsat. Când am vrut să lucrez pe roboți biomedicali, pentru că mi s-a părut interesant, cerința minimă era să fii cel puțin anul III la facultate ... iar eu încă nu dădusem BAC-ul. Adică, a fost ... așa, nu era relevant pentru mine, tot timpul am căutat să încerc, să încerc ceva ce mi s-a părut mie interesant, poate că o să reușesc, poate că nu. Și acum, am o grămadă de planuri haotice în cap (n.n. râde).

Iulian Mareș: tu și pictezi, nu-i așa?

Ioana Chereș: da ... am pictat timp de șase ani. Mi-a plăcut foarte mult la pictură, dar și faptul că am avut un profesor extraordinar, domnul Caravațeanu, puteai să discuți cu el orice, era ... tipul de enciclopedie umană. Mai merg pe acolo, din când în când, dar nu mai pictez, la modul tradițional. Am și dat la Facultatea de Arte, când am terminat liceul, nu am intrat, așa că am rămas cu Politehnica (n.n. râde). Lucrez din nou acum, am primit cadou o tabletă grafică și am început să fac mici animații, dar deocamdată sunt destul de stângace, dar sper să evoluez.

Iulian Mareș: cât de mult a contat contextul, ai avut un sprijin în mediul în care te-ai aflat, a venit acesta în întâmpinarea ideilor tale?

Ioana Chereș: asta e o întrebare foarte bună ... nu știu dacă am un răspuns strict. Au fost momente când mediul chiar mi-a venit în întâmpinare, am găsit oameni cu care să pot lucra, oameni extraordinari care m-au susținut, m-au îndrumat și m-au ajutat. Am găsit unele locuri în Cluj, în special comunitatea de IT, care continuă să se dezvolte, nu neapărat financiar, cât așa ... oameni, întâlniri, idei ... asta simt că m-a ajutat foarte mult și m-a susținut foarte mult. Chiar săptămâna asta am fost la o astfel de întâlnire.

Pe de altă parte, sunt și acele momente, când simți că nu prea te potrivești, adică ai stilul puțin diferit și în sistemele acestea de învățământ sau de lucru standard ... lucrurile încep să se împotmolească și să nu mai fie stilul tău. Atunci, tot timpul, când am văzut că ceva e în stilul meu, am spus „ăsta e un lucru bun”, iar când am văzut că ceva nu e în stilul meu, am spus „și ăsta e un lucru bun, dar eu oricum nu vreau să fiu așa” (n.n. râde).

Iulian Mareș: asta înseamnă că ai avut de unde să alegi.

Ioana Chereș: da, am avut de unde să aleg.

Iulian Mareș: îți mulțumim pentru interviu, Ioana Chereș!

***     

Hannah Arendt a explicat lumii banalitatea răului. Fără a face o comparație, constatăm că Ioana Chereș ne arată, prin povestea ei, simplitatea binelui. Deși, în România nu este simplu să faci fapte bune peste tot, sunt doar câteva enclave. Clujul este acum un astfel de loc, unde comunitatea e decisă să progreseze și oamenii sunt îndemnați să contribuie.

Vedem în acest interviu și spațiile largi pe care Ioana le alocă în discursul ei, involuntar și dezinvolt, acelor momente când, adolescentă fiind, și-a dedicat timpul și priceperea unor copii în care, simultan, a văzut potențialul lor și s-a văzut pe sine. Ioana a intuit că, venind în sprijinul copiilor, se împlinește pe ea însăși, iar proiectele respective vor funcționa ca pârghii în propria ei dezvoltare.

Povestea Ioanei va include mereu și povestea lui Matei, cu lecțiile care se desprind: succesul inițial al acestui copil a fost rezultatul unei înlănțuiri de evenimente și a fost posibil prin aportul mai multor oameni. A fost și momentul declanșator pentru o suită de reușite ulterioare ale sale, fiecare obținută tot mai ușor.

Ioana este un exemplu și Matei este exemplul următor, iar efectul de contagiune, la nivel de grup social sau de societate, există: de fiecare dată când un atlet doboară un record considerat de neatins, în anul care urmează și alți alergători reușesc aceeași performanță, care până atunci părea imposibilă. Trebuie doar ca unul dintre noi să reușească.