Cercetare

Muntenegru și Albania se apropie de aderarea la Uniunea Europeană

Blog Single

Muntenegru și Albania se apropie de aderarea la Uniunea Europeană

Find us on Facebook

La începutul lunii noiembrie a.c., Comisia Europeană a publicat pachetul anual privind extinderea, document ce conține evaluările de progres realizate asupra fiecărui stat ce aspira la calitatea Stat Membru al Uniunii Europene. Noutățile acestui an sunt diferențierea clară între Muntenegru și Serbia pe linia orizontului de aderare, dar și confirmarea Albaniei în rândul candidaților aflați în primul val preconizat de extindere.


Muntenegru și Albania sunt, așadar, primele state cu șanse reale de aderare înainte de anul 2030, după finalizarea negocierilor aferente până la sfârșitul anului 2026, respectiv 2027, în cazul ambelor singura condiție pentru concretizarea acestui parcurs fiind menținerea ritmului actual înregistrat în implementarea reformelor. Extinderea Uniunii Europene către Balcanii de Vest ar fi un pas înainte cu valențe strategice, care ar închide, chiar dacă parțial, istoria tumultoasă a regiunii din ultimele decenii, cu tot cu episoadele ei violente din perioada anilor ’90.

Odată devenite membre ale UE, Muntenegru și Albania vor avea între ele și celelalte țări din Uniunea Europeană un cordon de state aflate formal în cadrul procesului de aderare, dar ale căror probleme interne și lipsă de progres în ce privește reformele le țin departe de un orizont apropiat de aderare: Serbia, Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina, Kosovo. Această situație va fi una fără precedent în istoricul extinderii UE și va genera provocări aparte.

Beneficiile scontate, însă, vor fi majore, inclusiv din perspectiva statelor aflate în extremitățile sudică și estică ale Uniunii, precum România, Bulgaria și Grecia. Este previzibilă impulsionarea relațiilor comerciale între aceste trei state și cele nou-venite în cadrul Uniunii din zona Balcanilor de Vest, inclusiv pe fondul legăturilor culturale și istorice, dublate de dinamica deosebită în domenii precum turismul și transporturile.

În anticiparea momentului aderării la UE pe care îl așteaptă Muntenegru și Albania, mediile de afaceri din România, Bulgaria și Grecia își pot uni forțele pe direcția Balcanilor de Vest, pentru a descoperi încă de pe acum interesele convergente pe care le au și modul în care acestea pot fi concretizate în diverse forme de asociere și parteneriat, astfel încât beneficiile să fie reciproce.

În pofida acestor perspective reciproc favorabile, va fi necesară depășirea unor animozități sau rivalități care persistă între statele balcanice menționate și care, deși nu sunt foarte evidente, își lasă amprenta asupra relațiilor bilaterale sau regionale, prin lipsa de dinamism sau de concretețe în evoluția acestora, respectiv prin întârzierea unor proiecte de importanță strategică și care ar fi benefice tuturor. Temerea recurentă în rândul decidenților politici din aceste state este ca nu cumva țara vecină, oricare ar fi aceasta, să nu pară că reușește "să ia fața", ceea ce ar influența opțiunea de vot pe viitor, la nivelul alegătorilor proprii. Astfel de atitudini puerile vor trebui lăsate în urmă și vor trebui înlocuite de un numitor comun, rămas nevăzut până acum deși este evident. 

sursa fotografiei: r/AskBalkans, Reddit

 

Postari asemanatoare