Interviuri

  Într-un interviu anterior, Anđela Petkovic a surprins într-un mod diplomat o realitate a lumii de azi, făcând următoarea afirmație: “nu voi spune că lumea e un sat mare, dar după ce treci prin experiența mobilității … înțelegi asta”. După cum v-am povestit, Anđela este din Muntenegru, a studiat și trăiește în România, fiind și membră a echipei noastre. Pentru ea, mobilitatea internațională a fost o opțiune de carieră. Sunt, însă, oameni care s-au născut așa, între două sau mai multe lumi, și pentru care astfel de ambivalențe existențiale au fost un dat în viață, nu o alegere pe care au făcut-o ei, în tinerețe sau la maturitate. Astăzi, vă aducem prima parte a unui interviu pe care l-am realizat cu o veche prietenă a noastră. Vom publica a doua parte a interviului în zilele următoare. Ca de obicei, căutăm să vă oferim o poveste cu tâlc, astfel încât fiecare să poată extragă învățăminte folositoare și chiar să găsească inspirație pentru proiecte personale, fie ele de viață, fie profesionale sau antreprenoriale. Ca indiciu de început, spunem doar că veți afla, citind acest interviu, cum se pot intersecta lumi extrem de diferite: Londra, una dintre metropolele lumii, Podgorica, capitala Muntenegrului și micul oraș Fierbinți-Târg, din județul Ialomița.  

Ioana Chereș este acum studentă la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, dar am cunoscut-o când era elevă. Am numit-o, pe loc, „Wonder Kid”, iar peste ani aveam să aflăm că și-a confirmat porecla. A fost, pe rând, programator, trainer, mentor pentru copii, pictor și competitor la hackathon-uri. 

Continuăm seria de interviuri dedicate doamnelor și domnișoarelor pe care Balkan Development Support le consideră exemple, pentru modurile, evidente sau subtile, în care acestea contribuie la progresul societății în care trăim. Astăzi, jucăm la dublu și stăm de vorbă cu gemenele Angela și Ana-Maria Tincea, studente la Arhitectură-Urbanism, pe care însă le-am descoperit datorită talentului lor la pictură. Înainte de a relata dialogul pe care l-am avut, se impun două precizări: Acest interviu telefonic a avut și umor de situație – dialogul a decurs foarte bine, până când am realizat că, la transcrierea înregistrării audio, nu voi mai ști care dintre surori a răspuns la întrebări, deoarece nu le puteam recunoaște vocile, diferențiat, căci le auzeam pentru prima dată. Cu ajutorul lor, am lămurit-o: Ana-Maria a admis că ea e “purtătorul de cuvânt”, iar Angela este „mai timidă, dar mai responsabilă”. Interviul a avut și umor de limbaj: surorile Tincea ar putea face cu succes stand-up comedy în fața unei audiențe de arhitecți și urbaniști. Sperăm chiar să o facă într-o zi,  când vor avea de povestit întâmplări amuzante din relaționarea lor cu clienții. Nu am putut reda suficient dezinvoltura cu care se exprimă Ana-Maria, inclusiv când intră absolut natural peste sora sa și nici eleganța cu care Angela pune ordine în gândurile surorii sale, concluzionând discret asupra frazelor acesteia. S-au completat în dialog într-un mod atât de subtil, încât savoarea în a le urmări a împins interviul la o durată mult mai mare decât cea inițial preconizată. Ana-Maria a fost cea care, mai mereu, a răspuns prima la întrebări și a vorbit cel mai mult. Angela a fost cea care, aproape întotdeauna, a completat, extrăgând esențialul din cuvintele surorii sale. Aveam să aflăm la finalul interviului că gemenele nu au avut la naștere aceeași dezvoltare, între ele fiind o diferență de formare de două luni: din acest motiv, Ana-Maria a venit pe lume cu greutatea unui făt de 9 luni, iar Angela a venit prematur, cu greutatea de 7 luni. Li s-a spus că s-au născut îmbrățișate, în poziție inversată și în aceeași placentă, fiind în categoria „un caz la un milion”. Concluzia celor discutate a fost că surorile Tincea ar putea face cu succes stand-up comedy în fața unei audiențe de arhitecți și urbaniști. Sperăm chiar să o facă într-o zi, când vor avea de povestit întâmplări amuzante din relaționarea lor cu clienții. Nu am putut reda suficient dezinvoltura cu care se exprimă Ana-Maria, inclusiv când intră absolut natural peste sora sa și nici eleganța cu care Angela pune ordine în gândurile surorii sale, concluzionând discret asupra frazelor acesteia.

Am revenit! Noi am stat pe loc cu interviurile o săptămână, neștiind dacă să continuăm sau nu seria, în contextul crizei pe care a generat-o epidemia de Covid-19. Dar, ne-am amintit că, înainte să ne începem dialogul, Cătălina ne-a mărturisit, mai în glumă, mai în serios, că e îngrijorată de perspectiva profesională pe care o are acum, date fiind restricțiile impuse în transportul aerian de persoane. Cuvintele sale ne-au convins să trebuie să mergem înainte și să îi spunem povestea, ca încurajare nu doar pentru ea, ci pentru toți cei puși în dificultate acum, de epidemie și de situația economică dificilă astfel creată. Următoarele interviuri vor fi dedicate unor oameni ale căror cariere, afaceri sau proiecte antreprenoriale de orice fel sunt acum în pericol, din cauza crizei economice care poate la pachet cu pandemia. Cătălina Constantinescu este un om obișnuit, dar care tinde să facă foarte bine ceea ce face. La ea, mai întâi a fost dansul profesionist, iar de câțiva ani a început o carieră în aviația comercială. A muncit și muncește mult, iar demn de laudă este că i se pare firesc să fie așa pentru a reuși în viață. Cuvintele sale ne-au convins să trebuie să mergem înainte și să îi spunem povestea, ca încurajare nu doar pentru ea, ci pentru toți cei puși în dificultate acum, de epidemie și de situația economică dificilă astfel creată. Următoarele interviuri vor fi dedicate unor oameni ale căror cariere, afaceri sau proiecte antreprenoriale de orice fel sunt acum în pericol, din cauza crizei economice care poate la pachet cu pandemia.

Un interviu sincer, oferit de tânăra noastră voluntară, Andela Petković, căreia îi mulțumim mult pentru sprijin. În răspunsurile ei, veți remarca o deprindere de a găsi, rapid și prin propriile puteri, soluții la provocările cu care se confruntă și o anumită tendință spre esențializare. La urma urmelor, aparține unei noi generații. Poate de aceea, ea identifică spontan problema deficitului de imagine pe care România îl are în Balcani, dar pe care nu îl veți vedea menționat în hârtiile oficiale de la București. Tinerii nu sunt tributari metehnelor vechi, nu au niciun motiv să fie, mai ales când nu fac parte din structuri de stat și au încă libertatea să gândească singuri. Anđela face doar unele constatări, nu emite judecăți. Ea se simte balcanică, dar și europeană. Mesajul ei, dincolo de cuvinte, este că rezolvarea problemelor actuale se află în viitor și e simplă, dacă nu o complicăm artificial.