Pietrele din imagine par bolovani obișnuiți, granit provenit din carierele montane, dar povestea lor nu e deloc obișnuită.

Recent, într-o zonă a orașului Fierbinți-Târg au fost realizate lucrări de extindere a rețelei de canalizare, prilej cu care excavatoarele au scos din șanțurile săpate pietre precum cele pe care le vedeți, de dimensiuni mari, dar și mai mici, specifice pavajelor cu piatră cubică.
Știam dinainte că drumul în cauză a avut piatră cubică, înainte să fie asfaltat, însă am avut curiozitatea să întrebăm când au fost realizate realizate lucrările de pietruire. Răspunsul pe care l-am primit din partea unui vârstnic locuitor al orașului ne-a uimit: "în anii 1938-1939 ... de către evrei, cu jandarmii în spinare ... tot ei au făcut și calea ferată". Cuvintele sale au deschis o fereastră asupra istoriei locului, anume perioada dictaturii carliste, ceea ce ne-a motivat să cercetăm subiectul.
O căutare prin colecțiile online ale Arhivelor Naționale și alte surse documentare ne-a permis să aflăm elemente de natură să completeze povestea, dar și să aducă nelămuriri suplimentare. Astfel, am constatat că, într-adevăr, în anul 1938, primăriile din țară au întocmit tabele cu evreii din localități, pe care le-au transmis prefecturilor de județ, iar în lunile următoare au fost făcute lucrări de pietruire a drumurilor. Pe de altă parte, munca fortață a fost impusă comunităților de evrei din România începând cu anul 1940, odată cu instaurarea dictaturii antonesciene.

Ne-am întrebat dacă nu cumva participarea evreilor la lucrări de pietruire a drumurilor în intervalul 1938-1939 a fost impusă mascat, sub forma "prestațiilor în muncă", ce erau pe atunci stabilite în fiecare an ca fiind obligații obișnuite ale locuitorilor de comune, în special. Nu am putut determina, iar misterul a fost adâncit de faptul că linia de cale ferată București - Urziceni - Făurei, pe traseul căreia Fierbinți-Târg este stație, apare ca fiind finalizată în anul 1943. Poate că, totuși, domnul în vârstă cu care ne-am consultat nu își amintea corect perioada, mai ales că știa de la părinții săi de aspectul în cauză.
În orice caz, noi considerăm că aceste pietre sunt o bornă a istoriei, nu doar de importanță locală. Probabil că, într-o țară mai interesată de trecutul propriu și de valorificarea lui pentru viitor, astfel de pietre ar fi fost atent adunate și așezate într-un memorial - pentru o cuvenită cinstire a suferinței oamenilor care le-au muncit sub amenințarea baionetei, dar și ca, de ce să nu o spunem, loc de interes pentru turiști.