Pare-se că pandemia de Covid-19 a avut și are un dublu efect asupra turismului din România: pe unii, aproape că i-a dus în faliment, însă altora le-a adus un aflux de clienți, mai degrabă neașteptat pentru această perioadă. Cert că mulți români au ales să-și petreacă în țară concediile sau vacanțele de weekend, nemaiputând pleca în străinătate ca în anii trecuți. Folosim acest prilej ca să remarcăm faptul că oferta turistică din jurul Bucureștiului – cea mai mare aglomerare urbană a țării – este departe de potențialul de dezvoltare pe care îl are. În contextul actual, a căpătat o importanță mare, poate chiar decisivă, distanța pe care turistul trebuie să o parcurgă de la locuința personală, până la locul unde speră să găsească relaxare sau distracție.

Toate județele limitrofe capitalei dispun de o geografie care permite transformarea multor locuri în atracții turistice aflate foarte aproape, precum și de o încărcătură cultural-istorică de natură să îmbogățească experiența pe care ar trăi-o potențialii turiști. Din păcate, tocmai această a doua componentă e cea mai puțin pusă în valoare, rămânând total necorelată cu celelalte puncte de interes cu care județele în cauză se prezintă.
Fără excepție, toate administrațiile publice locale din aceste județe au proclamat turismul ca direcție prioritară de dezvoltare economică, sens în care au și plătit realizarea, mai mult sau mai puțin formală, a unor “strategii”. Punerea lor în aplicare e cel puțin întârziată, în cele mai multe cazuri, iar acest lucru se vede lesne în infrastructura de transport rutier și feroviar. Îngăduiți un exemplu particular: distanța efectivă între Fierbinți-Târg, un mic oraș din Ialomița, și București este de 35 km, însă durata călătoriei cu trenul pe aceeași rută este de .... o oră (!).
Nicio astfel de strategie nu și-a stabilit ca obiectiv țintirea comunității de angajați străini (expați) pe care o are zona București – Ilfov și care este, în mod natural, cea mai mare din țară. O caracteristică a acestei comunități este stilul ei de viață, relativ diferit de cel al majorității românilor ce trăiesc în aceeași zonă, mai ales în ce privește modul de petrecere al sfârșitului de săptămână – acești angajați străini au mai mult timp liber în weekend, îi caracterizează o mai mare mobilitate, dispun și de resurse necesare pentru a fi consumatori fideli de ofertă turistică internă.
Încheiem tot cu un exemplu: la Slobozia (doar 126 km distanță de București) există Muzeul National al Agriculturii, a cărui colecție de mașinării specifice domeniului este cu adevărat excepțională și arată pașii pe care i-a urmat istoria agriculturii în România. Am avut surpriza să constatăm că specialiștii muzeului de la Slobozia au la activ proiecte de reconstituiri istorice ale modului în care funcționau efectiv aceste utilaje agricole ... proiecte pe care, anterior, le văzusem făcute numai în Statele Unite.
În imagine, un „locomobil” din anul 1870 (motor cu aburi transportabil, folosit pentru procesarea culturilor de cereale la începuturile mecanizării în agricultură), amplasat ca monument istoric într-un sens giratoriu din Slobozia.