O intervenție solidară
Asociația "Fă Bine" a donat 2400 de halate, 4000 de măști și 2000 de botoși pentru Spitalul de Boli Infecțioase Vedea din județul Teleorman. Aceste materiale de uz medical au fost achiziționate cu o finanțare acordată de IKEA România, fiind necesar transportul lor de la București, până la Alexandria. Tânăra și talentata regizoare Andreea Cristina Borțun a făcut un apel public în acest sens, pe care noi l-am transmis mai departe către SC PRODCONFEX SA, producător de confecții textile din Dridu, județul Ialomița și partener al asociației noastre.
În dimineața zilei de 12 noiembrie a.c., un camion al producătorului ialomițean a plecat din Dridu, a încărcat materialele respective de la București și le-a livrat spitalului din Alexandria, în timp record (cu mulțumiri pentru Ionuț Hotnog, șoferul desemnat pentru transport).
Am arătat astfel că și județul Ialomița și, în particular, comuna Dridu, pot fi solidare cu restul țării în vremuri dificile pentru toți. Pentru acest efort de echipă, adresăm din suflet mulțumiri pentru Andreea Cristina Borțun – care ne-a oferit prilejul să ne manifestăm solidaritatea și lui Lucian Axinte, managerul de dezvoltare al Prodconfex SA – care a răspuns fără ezitare apelului în cauză, știind că beneficiar va fi personalul medical al spitalului din Alexandria.
În imagine, posterul campaniei organizate de IKEA și asociația "Fă Bine" (sursa imaginii: pagina de Facebook a acestei asociații).