Sumar de activitate, octombrie - noiembrie 2020
Dorim să informăm partenerii și prietenii noștri, precum și publicul general, cu privire la activitățile pe care asociația le derulează. Adesea, capitalul de încredere cu care ne-ați investit a făcut diferența între reușită și nereușită, prin urmare ne simțim datori și ne bucură, în același timp, să putem face dovada faptului că investiția voastră în munca pe care o facem dă roade.
Colaborarea cu Liceul Tehnologic Fierbinți-Târg, din județul Ialomița – orașul unde avem sediul social:
► am intermediat cu succes colaborarea între liceu și OLDTIMER STUDIO RESTAURĂRI SRL din Moara Vlăsiei, județul Ilfov, prima și cea mai mare companie din România specializată în restaurarea automobilelor istorice. În baza acestei colaborări, doi elevi ai profilului Mecanică vor efectua stagii de ucenicie timp de 7 luni și există perspectiva ca un al treilea elev să li se alăture în curând. Este o premieră pentru învățământul ialomițean și o rară oportunitate oferită tinerilor selectați.
Detalii aici: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=208726097376365&id=102881824627460
► am obținut o sponsorizare de 5.000 lei din partea firmei MEDICAGO SRL din Perieți, județul Ialomița, destinată susținerii stagiilor de ucenicie mai-sus menționate. Începând cu luna noiembrie a.c., cei doi elevi beneficiază de burse private în cuantum lunar de 350 lei fiecare, bani pe care îi vor folosi pentru plata transportului la și de la locul de practică, precum și pentru hrana zilnică.
Detalii aici: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=208980597350915&id=102881824627460
► în același context, am luat la cunoștință de faptul că circa 200 de elevi ai liceului din Fierbinți-Târg își primesc bursele de stat pe carduri emise de CEC BANK, fără ca în oraș să existe, însă, un bancomat al acestei instituții bancare – elevii fiind nevoiți să plătească comisioane suplimentare pentru eventuale retrageri de numerar (bursele de stat fiind oricum mici). Am semnalat situația la nivelul CEC BANK, căreia i-am propus instalarea unui terminal ATM în oraș, cu argumentele de rigoare. Ne bucurăm să vă putem informa că CEC BANK a agreat preliminar propunerea noastră, iar în prezent colaborăm cu instituția bancară pentru identificarea unei locații optime pentru instalarea unui bancomat în Fierbinți-Târg.
Detalii aici: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=213911643524477&id=102881824627460
► la solicitarea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, am intermediat cu succes o colaborare între instituția de învățământ și ENEL ROMÂNIA SRL. La propunerea noastră, această mare companie din domeniul energetic va susține financiar și logistic o clasă cu învățământ dual, ce urmează a fi înființată în anul școlar 2021-2022, la nivel Liceului Tehnologic Fierbinți-Târg. Și aceasta este o premieră pentru învățământul ialomițean, fiind și o premisă pentru integrarea rapidă pe piața forței de muncă a unui număr important de absolvenți ai liceului fierbințean.
Pregătirea unui proiect de împădurire în jurul lacului de acumulare Dridu, din județul Ialomița. Intenția noastră este ca în primăvara anului 2021 să plantăm un număr cât mai mare de arbori în zonele de protecție ale acestui lac, fiind vizat un dublu scop:
1. susținerea apiculturii la nivel local, sens în care vor fi plantați arbori și arbuști cu specific melifer (salcâmi, paulownia etc.) și
2. dezvoltarea potențialului turistic al zonei Fierbinți – Dridu, prin amenajarea în perimetrele vizate pentru împădurire a unor trasee de drumeție, piste pentru biciclete și locuri dedicate pasionaților de „bird-watching” și de fotografie în natură.
Ne bucurăm să vă anunțăm că avem un prim partener pentru acest proiect: Ambasada Ucrainei în România a răspuns pozitiv propunerii noastre de a contribui cu voluntari la acțiunile de împădurire preconizate.
Activitățile de informare a mediului de afaceri intern și internațional, având ca scop stimularea spiritului antreprenorial și cooperatist, precum și valorificarea resurselor energetice regenerabile:
► la propunerea asociației noastre, domnul Jose Miguel Viñals Ariño, om de afaceri și consul onorific al Spaniei la Timișoara, a scris un articol pe tema cooperativelor spaniole, prezentând avantajele pe care le are acest mod de organizare din lumea afacerilor, inclusiv în perioade de criză economică. Noi am tradus articolul în limba română și i-am asigurat publicarea, cu sprijinul partenerilor noștri media. Detalii aici:
https://financialintelligence.ro/jose-miguel-vinals-arino-consul-onorific-al-spaniei-ofera-cooperativele-vreun-avantaj-competitiv/
► în colaborare cu think-tank-ul Council for Strategic Policy din Belgrad, Serbia, am continuat publicarea interviurilor dedicate expansiunii capitalului chinez și a instituțiilor bancare din China în Europa Centrală și de Est, respectiv și în regiunea Balcanilor.
Detalii aici:
https://cfsp.rs/2020/10/08/1657/
► în colaborare cu E.ON ENERGIE ROMANIA SA, am organizat o sesiune online de informare a sectorului public și privat cu privire potențialul maximal pe care îl au județele Ialomița și Ilfov pentru micro-producția de energie electrică din sursă solară. Au participat potențiali beneficiari ai soluțiilor energetice oferite de compania E.ON, dar și elevii profilului Protecția Mediului din cadrul Liceului Tehnologic Fierbinți-Târg.
Detalii aici: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=210026400579668&id=102881824627460
Intervenții solidare:
► la propunerea noastră, PRODCONFEX SA – producător de confecții textile din Dridu, județul Ialomița și partener al asociației – a contribuit la un proiect derulat de Asociația „Fă bine”, cu suport financiar din partea IKEA România. Intervenția concretă a constat în asigurarea transportului, de la București, până la Alexandria, a 2400 de halate, 4000 de măști și 2000 de botoși destinate Spitalului de Boli Infecțioase Vedea din județul Teleorman.
Detalii aici: https://balkandevelopmentsupport.ro/post/vizualizare/37
► asociația noastră a continuat să sprijine Complexul de Servicii pentru Protecția Copilului din Urziceni, în baza parteneriatului pe care îl avem semnat cu DGASPC Ialomița. În luna octombrie, am contribuit cu donații în produse alimentare și produse cu rol de suport educațional.
Vă mulțumim mult pentru sprijin și vă îmbrățișăm cu drag pe toți!
Să ne revedem sănătoși!

Romanian
English
Montenegrin



