În luna iulie a.c., asociația noastră a derulat o campanie de colectare a unor trolere și rucsaci, acestea fiind oferite copiilor și tinerilor aflați în Complexul de Servicii pentru Protecția Copilului din Urziceni. Donatorii au fost oameni din București, Slatina și Cluj-Napoca, cărora le mulțumim mult pentru gestul lor și pentru că au înțeles de ce beneficiarii aveau nevoie de aceste bunuri.

Vă rugăm să considerați rândurile ce urmează ca fiind o scrisoare pe care o adresăm tuturor prietenelor și prietenilor noștri ... Recent, am făcut apel la voi să donați trollere și rucsaci (de care nu mai aveți nevoie) pentru tinerii aflați în grija Centrului de Servicii pentru Protecția Copilului din Urziceni. Cătălin Teniță ne-a ajutat în mod decisiv, iar rezultatul a fost pe măsură. Am încheiat cu succes acest mic proiect și vă mulțumim din suflet, încă o dată.
Am stat apoi și am reflectat mai mult de o săptămână dacă ar fi etic să menționăm în mod particular pe cineva dintre cei care ne-au sprijinit donând, nedorind să facem discriminări. Decizia inițială a fost să păstrăm tăcerea. Dar, s-a întâmplat să avem tot recent o discuție de seară cu o prietenă, în care aceasta ne-a cerut să explicăm de ce facem ceea ce facem. Cumva, o spunem cu sinceritate, ne-a pus o oglindă în față și ne-a adus în postura de a ne explica nouă înșine acest lucru, iar și iar. Discuția de care amintim a avut un leit-motiv, în relatarea noastră apărând des termenul de „hierofanie” – așa cum a fost el impus de Mircea Eliade, anume manifestări ale sacrului în profan, intim legate de ființa interioară a oamenilor care trăiesc asemenea experiențe.
Am încercat să-i argumentăm prietenei noastre că în viața fiecăruia dintre noi survin adesea succesiuni de evenimente, de obicei întinse pe durate de timp care le fac greu observabile, care ne poartă pe direcții fericite sau mai puțin fericite. Convingerea noastră este că astfel de succesiuni de eveniment pot fi amorsate, pot fi generate, măcar prin setarea unor premise favorabile. Altfel spus, până și o simplă campanie de colectare a unor trollere și rucsaci poate fi privită ca o hierofanie, dacă efectele ei de peste ani depășesc semnificația pe care avut-o inițial.
Să ne fie iertată comparația și digresiunea: în Statele Unite, au fost realizate studii sociologice pe populația de oameni fără adăpost, iar una dintre marile probleme identificate a fost faptul că acestora le lipsesc mijloacele de păstrare a bunurilor personale, consecințele fiind în lanț – își pierd documentele de identitate, le sunt furate hainele ș.a.m.d. În termeni economici, în condițiile respective este imposibilă chiar și o minimă capitalizare, cea mai sumară formă de proprietate (la urma urmelor, pierderea actului de identitate transformă un om real într-un Joe Doe sau o Jane Doe, echivalând cu pierderea dreptului de proprietate asupra propriei persoane, dacă în raport cu instituțiile medicale și forțele de poliție nu se poate face dovada că ești cine spui că ești).
Hannah Arendt a explicat lumii banalitatea răului, la fel de actuală fiind și acum. Noi am vrea să vă convingem de banalitatea binelui – e ușor să faci un bine pentru semenii tăi și devine mult mai ușor atunci când efortul e colectiv. “Unde-i unul, nu-i putere / la nevoi și la durere / unde-s doi, puterea crește / și dușmanul nu sporește!” ne spun versurile pe care Vasile Alecsandri le-a scris pentru Hora Unirii. Dintre donatorii care ne-au ajutat, tocmai doi ne-au lăsat o puternica impresie, o spunem foarte sincer, și nu doar prin ceea ce au donat, ci mai ales prin modul în care au făcut-o – firesc și cu seninătate, gestul fiecăruia având în sine o anume lumină (pe care, îndrăznim să credem, o dobândesc numai oamenii care au trecut în viață prin momente sau perioade de întuneric și care acum sunt eliberați de povara acestora).
Vă rugăm să ne îngăduiți să-i nominalizăm astăzi numai pe cei doi: din București – Dr Vasi Radulescu și din Slatina – dl. Florin Duca. Dânșii aparțin de domenii profesionale foarte diferite, însă am descoperit cu uimire că au avut atitudini similare în privința actului de a dona – pe scurt spus, pe noi ne-a speriat puțin contribuția anunțată de fiecare, prin consistența ei și chiar i-am pus în postura să insiste. Ceea ce ne-a convins, fără drept de apel, să acceptăm donațiile respective a fost combinația de fermitate și blândețe cu care au întâmpinat ezitarea noastră inițială, seninătatea pe care au avut-o în voce sau în privire. Nu poți refuza binele făcut din bunătate, pur și simplu.
Însoțim această dare de seamă cu o fotografie în care apar trollerele donate de dl. Florin Duca, pe care o atașăm strict pentru a ilustra cele spuse. Rucsacii pe care dr. Vasi Rădulescu i-a donat au fost la fel de frumoși și trainici și au apărut într-o fotografie postată anterior.
Încă o dată, am povestit aceste lucruri deoarece credem în puterea exemplului personal, fără ca intenția noastră să fie operarea vreunei diferențe. Nu am evidențiat contribuția materială, ci am dorit să recunoaștem public faptul că am simțit aportul sufletesc al celor doi. Le mulțumim și vă mulțumim tuturor, cu sinceritate.