Cercetare asupra patrimoniului industrial din Fierbinti-Targ
Balkan Development Support a aplicat, în parteneriat cu Liceul Tehnologic Fierbinți-Târg, la apelul de proiecte lansat de Consiliul Județean Ialomița pentru finanțarea asociațiilor non-profit din județ. Proiectul pe care l-am depus a fost declarat câștigător, iar contractul de finanțare aferent a fost semnat la 10 august 2021. Astfel, în următoarele cinci luni vom realiza o cercetare asupra patrimoniului industrial rămas la nivelul orașului Fierbinți-Târg din perioada interbelică, rezultatele acesteia urmând să fie reflectate în paginile unui volum monografic dedicat temei și a unei serii de articole de presă și prelegeri.
În imagine, echipa care a întocmit aplicația aferentă, formată din doamna Dorina Crasnea, director al liceului din localitate, Iulian Mareș, președintele asociatiei și Gabriel Simion, elev fierbințean si colaborator al asociației. La demersul nostru, au contribuit anterior doamna Gabriela Zanca, director adjunct al liceului și Ștefan Antonache, elev in cadrul acestuia si colaborator al asociatiei - cei doi nu au putut fi prezenți, din motive obiective, însă se cuvine sa le mentionăm contribuția. C.J. Ialomița a fost reprezentat de doamna consilier Iuliana Zikovski, căreia îi mulțumim pentru amabilitate și sprijinul acordat la depunerea aplicației noastre.
Adresăm mulțumiri sincere domnului Marian Pavel, presedintele C.J. Ialomița și tuturor membrilor Comisiei de evaluare.
Proiectul de cercetare va include următoarele etape și componente:
- cercetarea în teren a patrimoniului industrial vizat, cu inventarierea artefectelor identificate și fotografierea lor.
- consultarea documentelor specifice perioadei 1919 - 1948 și circumscrise localității Fierbinți-Târg, aflate în colecțiile Serviciului Județean Ialomița din cadrul Arhivelor Naționale, precum și documentarea temei de cercetare utilizând orice alte surse bibliografice.
- concomitent, instruirea unei echipe de 9 elevi din cadrul Liceului Tehnologic Fierbinți-Târg în tehnica fotografică și metodele specifice activității de cercetare.
- publicarea unei serii de articole în mass media naționale și internaționale.
- organizarea unei serii de prelegeri dedicate temei proiectului, cu participarea a tot atâția speakeri invitați și cu public, prelegerile urmând să fie înregistrate audio-video și difuzate pe platformele de tip social media.
- redactarea și publicarea unui volum monografic dedicat patrimoniului industrial cercetat, cu organizarea a două lansări de carte, una la sediul Muzeului Național al Agriculturii de la Slobozia și alta la sediul Primăriei orașului Fierbinți-Târg.